16 martie 2017

Galben - culoarea saptamanii (4 din 5)

“Banden”=Galben - culoarea săptămânii

JOI – coordonare mână-ochi, învăţare forme geometrice

I-am făcut din cartonul unei cutii mari ce ocupa jumătate de balcon, piste pentru “mantina bandenă”=maşina galbenă. Am decupat cu cutterul, apoi am vopsit cu negru iar la final cu un marker cu vopsea albă am facut marcajele rutiere. Ţopăia haios printre diferitele forme geometrice ce îl determinau să se concentreze urmărind traseele şi striga “patat”= pătrat iar triunghil încă este în vocabularul lui “dindiononu”.


15 martie 2017

Galben - culoarea saptamanii (3 din 5)

“Banden”=Galben - culoarea săptămânii

MIERCURI – dezvoltarea concentrării şi a motricităţii fine.

Astăzi puştiul mi-a confirmat că fiecare joc şi activitate este ghidată de interesele lui şi că uneori nu este atras atât cât mi-aş fi imaginat de ceea ce îi prezint.

Spre exemplu, în timp ce decupam şi perforam fluturele creat special pentru a introduce un şnur prin găuri, a descoperit că cercurile perforate nu sunt perfect tăiate. Concentrarea mare şi dorinţa lui de a desprinde fiecare cerculeţ în parte m-au determinat să-i fac zeci de perforaţii. Deci şnurul nu a prezentat atât de mult interes cât a fost atras de pigulirea bulinuţelor.
Astfel că în timp ce el punea toate bulinele în bol, fluturele şi-a făcut datoria exersându-mi motricitatea fină iar relaxarea mea a atins cote maxime!


14 martie 2017

Galben - culoarea saptamanii (2 din 5)

“Banden”=Galben - culoarea săptămânii

MARŢI – dezvoltarea motricităţii fine şi a concentrării, coordonare mână ochi.

Jocul de astăzi este “Bună dimineaţa soare!”, despre zi şi noapte, despre luna, stele şi soare cu ajutorul activităţii “puf-puf ipim”=udăm şi lipim (detalii despre acest joc în postul acesta).


13 martie 2017

Galben - culoarea saptamanii (1 din 5)

“Banden”=Galben - culoarea săptămânii

LUNI – Deşi este deja miercuri, noi am început de luni săptămâna dedicată noii culori.

Viaţa practică şi coordonarea mână ochi sunt pe lista favoritelor micuţului iar când vine vorba de alimente (cunoaşterea şi explorarea acestora) atenţia lui este la capacitate maximă.
Îmbrăcat cu pantaloni galbeni îşi pregăteşte tacticos gustarea: taie cu “titu”= cuţitul o “nana”=banană galbenă ce va fi pusă pe o “fafie”=farfurie galbenă.
Cuţitul din setul tacâmurilor pentru copii de la ikea este perfect pentru a felia fructe moi, mai mult prin apăsare decât prin tăiere precum un cuţit ascuţit.

“Ajută-mă să fac singur.” (Maria Montessori) se potriveşte perfect pentru această perioadă iar eu mă străduiesc să îi indeplinesc nevoile, privindu-l fascinată cum este implicat 100% în ceea ce îi face o deosebită plăcere.


1 martie 2017

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...