22 aprilie 2018

Habitat: Ferma (1 din 5)

Nu cred ca mai este un secret faptul ca modul de invatare cu ajutorul habitatelor, s-a transformat intr-o pasiune a mea. Mi-am dat toata silinta de a-i prezenta pustiului, cat mai natural si usor cu putinta, ce tine de mediul si modul de viata al animalelor.
Prin aceasta metoda se dezvolta multe abilitati motrice si senzoriale iar invatarea prin joaca este mai amuzanta.
Spuneam (in acest articol), ca pasiunea acestor habitate a pornit de la pinguini si simpla tava de luat micul dejun la pat, apoi a fost transferata catre o tava realizata de sot iar astazi avem un dulap cu 5 sertare.



In urma cu un an si vreo doua luni, un curcan singuratic, un porc si o scroafa, un lac imprumutat de la pinguini si cateva bovine si caprine, aveau la dispozitie aceasta tava de 800 x 500 mm. Era prima noastra ferma!
In mare parte, am pastrat structura iar silozul a fost inlocuit de o casa pentru fermier.


Inaintea fermei au aparut in casa noastra, cardurile cu familii de animale. A fost primul set achizitionat, din multe seturi ce urmau sa apara si sa fie foarte indragite.
Cartea de cautare, inca este la mare cautare, iar cea cu mici clapete ce ascund diverse informatii, o rasfoim impreuna, in timp ce ii citim.




Tot ce tine de accesorizarea fermei, gard, cocina, iesle, casa, podet si alte detalii au fost realizate de mine, singurele cumparate fiind animalele din plastic.
Am incercat sa folosesc cat mai multe materiale naturale, din cele ce imi erau la indemana prin casa (cutii de carton, pungi craft reciclate) sau luate din parc (pietre, scoarta, muschi de copac), deci costuri foarte mici pentru materia prima.

In continuare am sa prezint cum am facut lacul pentru rate si gaste, cu verdeata, iarba, muschi si copac.
Intr-un ou de polistiren, am infipt o bucata de crenguta, apoi l-am vopsit cu putin maro. In cazul in care exista goluri sa nu se vada alb.


Am lipit pe el muschi de copac iar cand acesta s-a uscat, am lipit copacul obtinut, pe o scoarta naturala de copac, alaturi de iarba si cateva frunzulite si fire de muschi verde.







Noul decor este perfect pentru a se imprieteni cu micuta casa a ratelor, de pe lac.
In sertar, am pus pe toata suprafata, o bucata mare de fetru verde, astfel toate elementele si animalele au un covor verde de "iarba".

Apa am realizat-o dintr-o bucata de carton decupata dintr-o cutie si apoi vopsita cu albastru. Aleea este decupata din fetru gri iar pietrele sunt pietre.





Acesta ar fi coltul gastelor si ratelor.
Pentru a nu incarca excesiv cu fotografii un singur post, am sa revin si cu alte articole cu detalii si tutoriale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...