Treceți la conținutul principal

Impaturire

Desi imi cunosc bine copilul, nu tot timpul reusesc sa-i captez atentia pentru anumite activitati.
Spre exemplu, activitatea de impaturire (pe prosopele de bumbac sunt cusute diferite linii de ghidaj pentru impaturire: pe jumatate, in diaginala, treime, dubla diagonala, etc.) o aveam pregatita de mai bine de doi ani. Am incercat de vreo doua ori sa i-o prezint, dar nu a stat mai mult de un minut sa se uite, asa ca am pus prosopelele deoparte si am trecut peste momentul acesta al meu de nereusita.
Nu degeaba se spune ca un copil invata mult mai repede si usor atunci cand e pregatit, pentru ca exact asa s-a intamplat si in cazul acesta, cand seara trecuta, in timp ce Adrian aproape terminase de mancat si se juca cu prosopul de sters pe maini, iar eu si tatal lui povesteam diverse, il aud cum imi zice: 
" - Mama, vreau sa impaturesc!".
Aleluiaaaa!!! 
Cred ca aveam un zambet pe fata cat casa de mare, in timp ce fugeam sa scot teancul de prosopele pregatite cu mult timp in urma. 
Incercam sa-i fac prezentarea activitatii, in timp ce el imi tot repeta ca stie cum sa faca asa ca m-am retras si am admirat fiecare miscare a lui. Era atat de concentrat ca nici nu ma vedea cum ma invart ca titirezul pe langa el, facand poze. 
Bag de seama ca toate vin la momentul potrivit, deci RABDARE adulti!









Comentarii