Activitatea propusă astăzi face parte din mini seria (o puteți vedea pe toată aici ) activităților menite să dezvolte răbdarea și concentrarea celor mici. A fost inițiată de puști în momentul în care eu îi prezentam câteva legume iar el și-a îndreptat atenția spre varza roșie și foile ei cărnoase ce pot fi desfăcute cu mult tact și evident răbdare. Vârsta puștiului în fotografii: 1 an și 11 luni. Materiale necesare: o varză roșie sau albă. Cât a stat implicat în activitate: 10 - 12 minute. Pentru un adult acest timp de 10 minute în care copilul stă concentrat și implicat într-o activitate poate părea scurt, însă fiecare minut adăugat este o mare realizare pentru copil. Roadele acestor reprize scurte în care copilul mic este capabil să stea atent și antrenat în ceea ce face, vor fi culese pe parcurs, în perioadele de lucru când va avea interes pentru studiu și cercetare sau pentru realizarea temelor. Pe lângă beneficiile aduse de concentrarea în sine aupra activit...