7 iunie 2018

Articol fara poze

Da, ati citit bine.
Cred ca este primul si poate va fi singurul articol de pe blogul meu, ce nu va avea fotografii, iar textul ar putea fi mai lung decat toate articolele de pana acum.
Nu stiu ce m-a impulsionat sa fac acest articol, sper totusi sa gasiti in el informatii utile, descoperite de noi pe parcursul ultimilor ani.

E miezul noptii... pustiul viseaza, sotul este plecat iar eu tastez cu pofta. :)
In seara aceasta, cat timp am stat cu el sa adoarma (eu sunt paturica sau maimutica lui de nani), mai exact m-am facut ca dorm vreo ora, ma gandeam cat de NOROCOASA pot fi.

De ce zic acest lucru?
Hai sa o luam de la inceputurile inceputurilor cand eram in liceu si am dat cu ochii de el, de jumatatea vietii mele. Sa fie vreo 19 ani de cand ma iubeste si tot de atatia imi este alaturi... pai nu e NOROC ca l-am intalnit asa devreme?
In toti acesti ani m-a surprins , m-a sustinut, m-a incurajat si m-a impulsionat sa incerc mereu lucruri noi, in job-ul meu, in pasiunile mele, in fotografie si handmade, in afacerea proprie.
Aaa, si face niste surprize frumoase, vai mama!

Apoi, alta chestie cu NOROCUL cred ca este cand nu era in plan sa avem copii, iar fosta sefa a povestit cum sta treaba cu facutul copiilor, cum e cu nasterea naturala si cum e cu cezariana (ea experimentand ambele variante). Tin minte entuziasmul si amuzamentul ei cand argumenta si sustinea cu tarie ca nasterea naturala este incomparabil mai frumoasa decat cezariana. Acum sa fim sinceri, cine baga la cap astfel de discutii despre copii cand nu ai in plan copii? Totusi, se pare ca informatia a ramas acolo in minte intr-un coltisor si apoi a iesit la iveala cand am ramas insarcinata. Pe toata perioada sarcinii am spus ca vreau sa nasc natural. POC! Iar m-a lovit NOROCUL, pentru ca asa s-a si intamplat.
Dupa ce am avut o sarcina usoara (ceva mai stresanta in prima parte cand veneam dupa o prima sarcina pierduta iar primul trimestru din a doua sarcina a fost cu hemoragie si tratament) am avut parte si de o nastere naturala usoara.
Cred ca nasterea a fost mult mai grea pentru sot. El era stresat, panicat, emotionat prin sala de asteptare iar eu ma "plictiseam" in sala de nastere de la Filantropia (au fost 17 nasteri atunci) si trimiteam sms-uri si faceam poze sosetelor mele gri. Ma intrebam de ce stau cu sosetele cand as fi putut sa stau cu unghiile rosii la vedere, doar ca nu apucasem sa le vopsesc. Cine avea in plan sa nasca? Se pare ca nu eu!

Ziceam de NOROC, iata ca iar a fost prezent cand bebelusul de cand mi-a fost adus, a stat tot timpul cu mine iar de la prima strambatura si schinceala a micutului, nu prea stiam ce sa ii fac, asa ca il mufam. Si o faceam des, pentru ca si el se stramba des! :))
De data aceasta a fost si norocul lui, asa cum se spune: daca e cerere e si oferta, adica laptic. Nu povestesc de canale infundate, ci mai bine de faptul ca nu am experimentat furia laptelui (deci se poate si fara), ci de faptul ca atunci cand auzeam cum altii mananca la ore fixe sau ca dorm noaptea fara sa se trezeasca, am cedat sub presiunea oboselii si am incercat si eu, concluzia: a scazut lactatia. NOROC ca nu am avut lapte praf in casa ci rezerve de lapte matern in congelator.
NOROC mare ca am aflat de grupul "Alapteaza - breastfeeding support". Acolo am descoperit ca exista consultant in alaptare si am gasit foarte multe informatii utile.

Si... iar NOROC! M-am trezit rapid la realitate imbratisand situatia ca fiecare copil este unic, fiecare are ritmul lui iar cele X treziri pe noapte (au fost si 10) timp de aproape 3 ani, mi-au permis sa il iau in brate, sa il strang la piept, sa il sarut si sa il dragalesc extra fata de orele din zi.
Daca nu era la mine in brate, era la tatal lui care a stat prima luna acasa (NOROCUL nostru ca aflasem de cele 10 zile libere oferite legal pentru primul copil, daca faci cursul de puericultura + 5 de la stat), iar in urmatoarele 3 luni a fost mama mea. NOROC, nu?
Bebelusul nostru ne-a facut sa il tinem in brate non stop, NOROC ca manca precum un purcelus (afirmatia unui medic) si din pacate nu reusea sa scoata aerul, iar noi il plimbam pe umar cu orele, cu noptile. Am descoperit ca planurile si gandurile de dinainte de aparitia ghemotocului nu prea se pupa cu realitatea. Una din putinele: sa nu il inveti in brate!!! Ei, da! Si acum la 3 ani si 3 luni abia atept sa imi ceara sa il tin in brate. O sa vina momentul cand o sa-i cer eu sa il iau in brate si nu o sa mai doreasca el. Trist, dar adevarat!
Sincer, poti sa-l refuzi cand il auzi "In bate, tati..."?  Daca nu vrea in brate, vrea in spatele lui! NOROCOS tatic.

NOROC cu tinutul in brate ca asa am aflat de sistemele ergonomice de purtat bebelusi, de grupul "Ajutor in babywearing" unde am descoperit ce legatura au literele M si C in purtarea bebelusilor. Iar extra NOROC a fost ca am primit de la fratele meu, cadou de ziua mea, un sling cu inele.

Cand el avea veo 4 luni, hop, iar NOROCUL la usa mea, sau mai bine zis la un click distanta de mouseul meu. Nu stiu daca am vazut intr-un comentariu, sau intr-un articol de pe net, cert este ca am aflat de BLW.
Uaaaau! Ce NOROC m-a atins, am simtit ca rezonez cu aceste idei iar grupul "BLW Romania" a fost de mare, mare ajutor. Pe acest subiect, cartea  "Diversificarea naturală – autodiversificarea, de Gil Rapley si Tracey Murkett" este obligatorie!
Am inceput autodiversificarea cand Adrian avea vreo 7 luni (nu prea statea in fundulet) iar retetele si imaginile cu el savurand si descoperind solidele ( #jurnaldeBLWist pe grupul respectiv) , au fost neasteptat de apreciate de mamicile aflate pe grup, astfel ca ele m-au sustinut si mi-au dat ideea sa le strang intr-o carte.
NOROC ca pasiunea mea pentru fotografie m-a ajutat sa surprind fiecare gest si fiecare descoperire culinara a lui. A prins viata un vis pe care nu l-am visat dar s-a realizat si transformat in cartea "Retete gustoase si rime haioase".

Vorbim de NOROC, da? Care iar a picat din senin, sau poate il cautam eu cand scotocind internetul din lipsa cablului tv, am aflat de  Maria Montessori (medic si pedagog) si de metoda/principiile ei impresionante. Am pescuit aceasta informatie cand pustiul cred ca avea un an si ceva si incepuse sa descopere lumea din mers. Camera lui de bebelus am inceput sa o transformam incet, incet, sa o adaptam nevoilor lui din acel moment. Uneori parca ma gandesc ca ar fi fost frumos sa fi aflat de Maria Montessori mai devreme, dar NOROC ca am aflat si atunci. Chiar si in prezent aplicam din metodele ei in mediul nostru de acasa, iar activitatile specifice ii plac foarte mult pustiului.

Inca un subiect delicat si important pentru noi dar invaluit in NOROC a fost cel cu facutul nevoilor  la olita. Pentru unii este un subiect destul de dificil, eu cred ca l-am depasit foarte rapid si usor, ne fiind un stres pentru cel mic ci mai de graba atunci cand el a fost pregatit iar eu si tatal lui pe faza. NOROCUL nostru (al meu si al pustiului) este ca avem un sot respectiv tata minunat, ce mereu ne sustine in tot ceea ce facem. In momentul in care am descoperit recomandarea cartii pe cateva bloguri dragi din SUA, i-am oferit-o sotului pe kindle "Oh Crap! Potty Training" de Jamie Glowacki si l-am rugat sa o citeasca, apoi sa imi faca rezumatul, eventual sa imi spuna daca merita sa o citesc. Mi-a oferit mai mult decat sustinere... mi-a oferit incurajare, incredere ca pot sa trec repede si usor peste aceasta etapa. Recunosc ca ma speria enorm, nu stiam cum si de unde sa incep, nu stiam cand. Nu ii uit replica: "Cred ca pustiul e pregatit, daca esti si tu sa tii minte ca nu ai sa faci nimic altceva cateva zile, nu gatesti ci iti comanzi, nu speli vase ci vei sta cu ochii pe el ca pe butelie! Chiar daca uda pe jos, se sterge iar urina este sterila!". NOROC ca a citit el primul cartea ca apoi totul a fost mult mai usor.

Tot la categoria NOROC pot sa incadrez si descoperitul cartilor pentru copii, al cartilor fara pereche. Incerc sa imi amintesc cum am dat peste acest "sport", si bag de seama ca citesc multe comentarii iar  oamenii sunt darnici, pentru unii o simpla sugestie poate fi pentru altii o comoara. Desi nu imi amintesc sa fi avut carti prea multe in copilarie, in ultimul timp m-am indragostit de cititul cu voce tare, de carti ilustrate pentru copii, de lumea aceasta fascinanta. Sunt NOROCOASA ca am redescoperit biblioteca publica BMB. Si iar afirm ca sunt NOROCOASA ca am un viciu, dau bani pe carti nu pe altceva mai putin productiv.

Se zice ca NOROCUL si-l face omul cu mana lui.
Nu stiu ce sa zic, cert este ca nu am gasit bani, nu am castigat la loto, nu am avut matusi bogate iar in baza celor spuse, sotul meu nu este deloc de acord ca ma bazez pe noroc, mai degraba zice ca sunt extrem de curioasa, ambitioasa si dornica de a evolua, de a ma informa. Cred ca este un om "intelijent", nu degeaba se afla in procentul de 3%... NOROCUL meu! :))

Concluzia o trage fiecare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...