Treceți la conținutul principal

10 sugestii de activități cu pastele alfabet

Nu știu de ce nu m-am gândit până acum să-i fac puștiului o super delicioasă supă alfabet. Chiar nu știu, pentru că săptămâna trecută am cumpărat pentru prima dată o punguță cu paste alfabet și m-am îndrăgostit iremediabil de ele.

Dar nu m-am îndrăgostit de ele în supă, căci încă nu au ajuns supă ci pentru că sunt extrem de simpatice, micuțe și drăguțe pentru tot felul de activități și jocuri distractive și educative.

Am vărsat o mână de paste alfabet pe masă și l-am chemat să-i arăt ceva interesant. Știu că mereu am câștig de cauză când îi zgândăr curiozitatea așa că imediat a venit să vadă despre ce este vorba. 

Era puțin nedumerit căci nu prea știa care este treaba cu ele mai ales că mă vedea scormonind cu degetul prin grămăjoara cu paste minuscule. Am început să formez cuvinte dar nu părea foarte atras. L-am rugat să mă ajute să găsesc anumite litere de care aveam nevoie pentru a forma cuvântul pe care începusem să-l construiesc pe masă. 

Nu a durat mult și deja își pierduse interesul. Se pare că era plictisitor și nu suficient de amuzant.

Eu eram în continuare entuziasmată de parcă scotoceam printre diamante nu printre litere minuscule făcute din paste. În momentul acela mi-a venit inspirația să fac jocul puțin mai provocator iar implicarea lui să nu fie doar de a căuta anumite litere ci să mă provoace pe mine să găsesc litere pentru a construi cuvântul la care el se gândise.

Un fel de spânzurătoare în care cuvântul inițial era format doar din literele cu poziții impare. Cu alte cuvinte: o literă da, una nu, una da, una nu.

Și surpriză... A avut mega succes jocul acesta! Yuhuuuuu!!!


Imediat am inventat o regulă pentru acest nou joc, și anume: să propună el un cuvânt pe care eu să-l ghicesc apoi eu un cuvânt pentru el și tot așa formând o frază cu sens.

Pot să spun că mai bine de 40 de minute degețelele noastre au fost fericite și neastâmpărate, viermuind necontenit printre literele alfabet.  Pe lângă distracție am beneficiat de dezvoltarea atenției și a concentrării contopite nițel cu partea de dezvoltare a limbajului și a motricității fine. La cât de mici sunt literele cred că mai potrivit ar fi fost să spun dezvoltarea motricității extra fine. :))

Totul a decurs lejer, fără stresul unei activități impuse sau obligatorii, căci a fost distractiv și ne-am amuzat teribil cănd în multe, destul de muuulte cazuri eu NU ghiceam și spuneam tot felul de cuvinte haioase care nici în clin nici în mânecă nu se potriveau cu ce propusese el. Ați prins ideea, da? 

Nu am dorit să pară o competiție cine ghicește primul, sau cine identifică cele mai multe cuvinte, ci să asimileze ceva util într-un mod plăcut și distractiv.





Dacă aveți deja paste alfabet, puneți-le pe masă și improvizați un joc cu grad de dificultate potrivit copilului, sau adaptați una din cele 10 sugestii propuse în continuare.

Așadar, iată 10 sugestii de activități ce pot fi adaptate și puse în practică folosind literele alfabetului mobil (în cazul de față literele din paste):

1.  formați numele copilului, sigur va fi încântat să-l vadă compus din paste;

2.  compuneți cuvinte care încep doar cu o anumită literă (ex: arici, arc, ananas, avion, etc.);

3.  compuneți cuvinte formate dintr-un anumit număr de litere (de ex: doar cuvinte din 4 litere - supa, gard, ceai, cort, taxi, etc.);

4.  creați o coloană de căteva cuvinte iar copilul să identifice cuvântul cel mai lung și cuvântul cel mai scurt;

5.  formați propoziții doar cu 3 cuvinte ( ex: "Ana are mere." :))) Clasic, nu?);

6.  găsiți cuvinte care rimează și formați pe masă acele cuvinte, îi va fi mai ușor să le identifice dacă vizualizează cuvintele cu aceeași terminație (ex: lac, mac, sac, etc.);

7.  numărați câte litere are un cuvânt( ex: pisica - 6 litere);

8.  ghicește cuvântul (un fel de spânzurătoare cum am prezentat la începutul articolului);

9.  asociază cuvinte cu înțeles opus/antonime (ex: sus-jos, mare-mic, etc.);

10. copilul formează un cuvânt ce reprezintă un obiect necesar unei meserii iar adultul trebuie să ghicească meseria respectivă, apoi inversați rolurile (ex: cuvânt format din paste - ac; meseria asociată poate fi - croitor sau cizmar).

Evident că puteți improviza mult mai multe activități, important este să introduceți și o doză de distracție.

Sper să fie cu folos sugestiile mele și vă doresc spor la joacă!

Cu drag,



Comentarii