Treceți la conținutul principal

Las Vegas SALADS

Săptămîna trecută am fost la mare și am ajuns pentru prima dată cu puștiul, în satul de vacanță din Mamaia. A fost foarte atent la toate distracțiile, a analizat, înregistrat și memorat mai mult decât ne putem imagina, alegând să încerce doar 3 dintre toate acele atracții . 

Luni dimineața când eram deja acasă, a avut un moment de mare tristețe, cu lacrimi de crocodil căci nu are posibilitatea să încerce Roata Norocului. Iată cum a apărut motivul să ne jucăm nițel și să realizăm propria noastră roată.

Seara am decis ca Roata Norocului să facă parte din programul artistic inclus la cină. Adrian văzuse că în parcul de distracții scria Las Vegas la una din roțile acelea și a decis să avem Las Vegas SALADS, adică să ne facem câte o salată în baza norocului fiecăruia și să punem pe farfurie ingredientele corespunzătoare cifrelor ce ne cădeau când învârteam roata.

Ingredientele pe care le-am avut le alesesem împreună: baby spanac proaspăt, porumb, măsline, morcov, brânză de capră, ouă de prepeliță, ceapă verde, roșii, castraveți, ardei kapia iar la surpriză evident pâine cu nucă, favorita lui.




Poate fi un joc interesant să îl faceți împreună cu cei mici și să introduceți pe lista ingredientelor câteva noutăți alimentare pe care ei le pot încerca, sau unele la care sunt reticenți și să sperați că de dragul jocului o să le descopere urmând a deveni favoritele lor. 
Surprize pot apărea exact de unde nu te aștepți, așa că merită încercat cu micii mofturoși. :)

Pentru noi cred că a fost cea mai bună salată având și puțin trișat la mijloc, alegând să oprească roata mai des la ingredientele favorite. 



După ce toți trei ne-am umplut farfuriile am savurat salatele norocoase stând la masă și povestindu-i lui tati cum toată ziua noastră s-a învârtit în jurul Roții Norocului.


Roata este foarte ușor de realizat dintr-un carton reciclat. Aveți nevoie de două cercuri din carton, o mână de dibluri din lemn, puțin silicon și multă distracție.

Eu am făcut doar sistemul din carton, decupat dintr-o cutie primită cu o comandă online iar restul a fost scris și personalizat de el. Premiile au fost adunate aleator de prin casă iar premiul surpriză a fost bine ascuns sub o cutie neagră pentru a fi departe de ochii privitorilor.

Evident că surpriza a ales-o singur și știa ce este dar tot a fost foarte distractiv când ne-am jucat.

După ce totul a fost montat pe perete am pregătit și măsuța pe care au stat premiile. Nu am ținut cont să fie toate obiectele dintr-un domeniu anume, ci am luat cam ce am găsit prin casă, de la apă plată, pere, până la omuleți lego, zaruri, figurine de plastic și minunatele legume modelate de Cristina.






Într-un final am tras concluzia că a fost mult mai distractivă și amuzantă ziua noastră construind această roată a norocului decât dacă ar fi beneficiat de cine știe ce cadou obținut în parcul de distracții de la mare.
Cred că în felul acesta am creat o amintire cu o experiență mult mai interesantă ce va rămâne mai mult timp în memorial lui.

Importantă este ideea jocului, nu neapărat câștigul, nu-i așa?

Vă îmbrățișez cu chef de joacă,


Comentarii