Treceți la conținutul principal

X și ZERO de primăvară

Zilele acestea am dorit să ajutăm puțin primăvara să vină în casa noastră. Vremea actuală, cu frigul și vântul de afară nu este prea prielnică dar o facem noi să se grăbească prin intermediul jocului "x și 0" în ediție specială. Ediție ce include albinuțe zumzăitoare și narcise parfumate.

Inițial el a preferat să joace cu narcisele iar albinuțele îmi rămăseseră mie și mereu înainte să ajungă pe "tabla de jos" zburau și zumzăiau pe nasul lui. 
Hihih, chiar ne-am distrat!


Albinuțele le-am modelat în urmă cu 4 ani când am creat pentru Adrian un set de studiu despre albine iar acestea făceau parte din aria de matematică pentru asociere cantități-cifre.
Au rezistat foarte bine în toți acești ani, doar căteva și-au pierdut din aripioarele fragile dar curând le vom trimite la medic pentru niște intervenții chirurgicale șă le facem din nou să zboare.


Mini narcisele le-am modelat tot din lut polimeric precum albinele, dar în luna februarie a acestui an, doream să le facem mărțișoare însă au ajuns să fie folosite cu alt scop. Cred că tot în aria de matematică vor ajunge, mă gândeam că de data aceasta pentru a realiza adunări și scăderi.



Jocul "x și zero" l-am jucat prima dată cu puștiul, în urmă cu vreo 3 ani. Țin minte că i l-am prezentat pe fix aceeași felie de lemn pictată dar fiind toamnă avusesem în loc de x și zero niște figurine modelate de mine din lut, morcovi și varză. Foarte interesat a fost atunci.



Între timp am mai jucat și varianta de vară, pe plajă unde am adunat scoici și cochilii de melci. 

Vouă vă place jocul X și ZERO?

Îmbrățișări,



Comentarii