Vixy

Oficial, astazi se implinesc 38 de zile de cand stam acasa, asa ca... GATA, am decis sa ne luam lumea in cap. Facem bagajul, luam cortul si plecam haihui, intr-o super viteza spre zone mai inverzite, mai stancoase, mai frumoase. Departe de stiri cu virus ucigator, departe de stres, departe chiar si de cei dragi (ca sa ii protejam). Plecam sa invatam lucruri noi si sa ne regasim linistea interioara, unii dintre noi. Sa ne campam langa un parau, poate si pescuim ceva, apoi sa ne relaxam la un foc de tabara. De mentionat ca aceasta este prima experienta cu cortul a pustiului. In prima faza locatia trebuia bine aleasa, fara aglomeratie, fara galagie, fara mizerie. Auzisem ca pe "Creasta Balconului" era cam alomerat, cineva tot incearca sa faca ordine de 3 zile si se pare ca a lasat totul vraiste, asa ca am optat pentru "trecatoarea de vest a Camerei lui Adrian". S-a dovedit a fi cea mai buna alegere! Iata cum arata partea de rasarit inainte de a campa noi. Dupa a...

De pe la sfarsitul lui februarie sa fie 4 saptamani de cand stau cu pustiul acasa. In prima, au aparut niste muci si o stare subfebrila. In a doua saptamana, s-au gandit secretiile nazale ca ar fi cazul sa plece la plimbare si au fugit in vizita la urechea stanga, punand de o otita, dar nu din aceea simpla seroasa ci una mai cu staif, asa ca am bifat prima otita cu timpan perforat din viata lui. In a treia saptamana, continuare tura de antibiotic, bifand ca fiind cea mai lunga din viata lui (multe premiere perioada aceasta). Iar a patra, s-a dorit a fi recuperare dupa atata antibiotic. Cam asa ne-am distrat noi timp de o luna, taman la inceput de izolare din cauza pandemiei coronavirus. Hai ca noi am inceput bine #stamacasa, nu cu ziua 0 ci deja suntem la ziua 29! Sa vedem cate se mai adauga. Ieri in timpul zilei, vorbind la telefon cu dragul meu sot, imi zice ca are o surpriza pentru noi si ca maine avem ce face. Nu o data, nu de doua ori, ci de vreo trei-patru ori imi repeta ...

Ador soarele si ma bucur nespus de mult ca avem toate geamurile casei, orientate catre lumina, catre caldura, catre viata, catre bucurie. Primele raze ale soarelui le intrezaresc dimineata in camera noastra, chiar stand in pat, iar spectacolul culorilor apusului ne rasfata privirile la fereastra sufrageriei. Uneori jucam teatru de umbre  , asa cum am prezentat aici , stand cu spatele la fereastra iar soarele in apus este pe post de reflector. Recent mi-am amintit ca aveam aceste litere mari, colorate si transparente, care pot fi folosite tot la apus, cand umbra e lunga si formeaza siluete magice. Le-am pus intr-un cosulet pe masa si am lasat imaginatia sa zburde. Nu mult, cam pana a fugit soare la somn si nu am mai avut umbre. Am dezvoltat partea de limbaj, formand cuvinte, iar pozitionarea literelor in picioare a lucrat nitel la rabdarea si concentrarea celui mic.

Eu: Care este cana mea? Pustiul: Asta e a mea! Tati: A mea e pe masa. Eu: Nu, a ta e pe noptiera! Pustiul: Asta e  cana mea! Eu: Stiu ca eu am pus cana mea pe coltul mesei. Pustiul: E a mea! Tati: Eu nu am dus cana pe noptiera, e cana mamei. Eu: E a mea? Eu am lasat cana aici! Pustiul: Tati are cafea in ea. Asta e a mea! Eu: Sunt doua pe masa, care este a mea? Merg sa le spal pe toate! Cam asa decurg lucrurile cand ai cani simple si uiti pe unde le lasi. Aveam un marker pentru portelan si am decis sa elimin orice conflict cu membrii familiei mele. Am complotat cu Adrian sa il facem pe tati pisoi, eu am votat sa fiu vulpita iar el a dorit masina. Dupa ce am facut schite pe hartie (observati va rog ca vulpea a fost cel mai greu de multumit), am desenat cu markerul pe canile curate si uscate. Pustiul a preluat foaia cu schite si a adaugat diverse detalii, a suprascris si a desenat pe contur. Ca sa fie totul si mai clar, fiecare desen are bula cu mesaj. Evid...