Treceți la conținutul principal

BROȘURA: Adunarea (Tabelul cu lamele - Montessori)

Săptămâna trecută publicam pe facebook o fotografie cu Adrian exersând adunarea cu ajutorul unui material Montessori (grupa de vârstă 3 - 6 ani). Mai exact, lucra cu tabelul cu lamele pentru adunare. 

În urma acelei fotografii am primit mai multe mesaje cu întrebări de unde ar putea achiziționa materialele respective sau dacă nu le pot face cumva să fie accesibile și pentru studiul în particular, acasă.



Toată saptămâna am lucrat intens și am adaptat designul pentru tabel astfel încât să fie ușor de realizat acasă (dacă ai o imprimantă ce poate tipări pe format A4), am organizat materialele tipăribile pentru adunare, am fotografiat pașii de lucru, am încercat să-l surprind pe puști cât mai clar în timp ce lucrează cu acestea, pentru a crea o broșură explicită și bine documentată să fie cât mai ușor de pus în practică de cei ce doresc să folosească materialele și să facă activitățile aferente.

Deși, noi aveam deja materialul cu tabla și șipcile din lemn, după ce am finalizat designul, am tipărit toate elementele necesare efectuării activităților și i le-am oferit puștiului, să văd dacă are vreun impediment în a folosi materialele din carton. S-a dovedit a lucra cu la fel de mare plăcere pe ambele tipuri de materiale, fie ele carton sau lemn, ceea ce mi-a demonstrat că pentru studiul individual (când bugetul este limitat), nu este nevoie să achiziționezi materiale scumpe, ci poți improviza respectând principiile de bază.

Pentru Adrian, o mare parte din materialele Montessori le-am realizat singură, ce-i drept în urma multor ore de muncă petrecute să mă documentez și să le realizez propriu zis. Dar, satisfacția este mult mai mare când observ cât de ușor le înțelege și cu câtă plăcere lucrează cu ele.



Văzând că nu este nici o diferență în lucrul cu aceste materiale, m-a determinat să concep broșura completă în care veți descoperi detalii despre tabelul adunării, cum se lucrează cu acest material, fișele tabelelor cu adunări și etichete, iar cel mai important, cum prezinți materialul copilului. 

Mai exact, broșura Adunarea (Tabelul cu lamele - Montessori) include:

  • Tabelul cu lamele pentru adunare și informații despre acesta;
  • indicații cum folosești și cum prezinți materialul copilului;
  • 6 activități;
  • 9 fișe cu tabelele adunărilor numerelor naturale de la 1 la 9;
  • fișă cu tabel necompletat pentru scrierea manuală a ecuațiilor;
  • 81 de etichete cu adunări;
  • 21 de etichete cu cifrele 1-9, simbolurile + și =, etichetă pentru cutia/plicul cu ecuații;
  • 2 tabele de control al erorii.

Atât de bine sunt gândite aceste materiale create de Maria Montessori încât după ce i-a fost prezentat copilului, el poate lucra independent, poate exersa cât timp dorește fără intervenția adultului, iar acest fapt se datorează tabelelor de control al erorii.





___________________________
Vreau să mulțumesc tuturor care m-au susținut și care vor alege să mă susțină prin achiziția produselor digitale de pe site-ul meu vixy.ro.

Prin achiziționarea acestor produse și nedistribuirea lor mă veți sprijini să pot dezvolta alte produse care sper să poată să vă ajute și să vă faciliteze efortul depus în clădirea unei educații concentrată pe interesele copiilor și principiile educației Montessori.

Pentru achiziționarea fișierelor electronice:
- mergeți pe pagina vixy.ro în secțiunea dedicată produselor digitale;
- adăugați broșurile dorite în coșul de cumpărături și finalizați comanda;
- după ce plata a fost confirmată veți avea acces pentru a descărca broșurile comandate.

NOTĂ:
Vă rog să NU ditribuiți aceste fișiere în niciun fel, deoarece distribuirea proprietății creative nu este corectă față de autor și nici legală.
Oricând aș fi extrem de încântată să văd fotografii cu aceste materiale folosite de către cei mici (scopul principal pentru care m-am hotărât să încep proiectul), nu ezitați să le etichetați pentru a le putea identifica usor.

Vă mulțumesc din suflet pentru suport și interes și aștept cu nerăbdare vești . :)

Mult succes!


Comentarii