Treceți la conținutul principal

TUTORIAL: tricou personalizat de Crăciun

Încă puțin și Moșul începe să distribuie daruri către familie și prieteni. Dar oare ar putea să meargă fără o ținută adecvată? Se pare că nu.

M-am trezit târziu că tricoul cu imprimeu de sărbători de anul trecut i-a rămas mic iar pentru a comanda de pe net nu am mai găsit mai nimic disponibil pe mărimea lui și pentru că fizic încă nu-mi permite umărul stâng să conduc mașina să colind precum un spiriduș, am improvizat ceva cu ce aveam prin casă. 

Rezultatul ne place mult de tot!




Tricou roșu avem? Avem, căci luasem în vară un set de 3 tricouri simple să le personalizeze puștiul și am uitat de ele, le-am rătăcit prin dulapul meu cu haine iar în urmă cu vreo 3 săptămâni am dat de ele când, evident căutam altceva ce evident nu am găsit încă. :))

Fetru avem? Aveeeem, o cutie întreagă. 

Chef de personalizat un tricou avem? Avem, avem, mai tot timpul!


Pasul 1. 

Decupează din fetrul alb  o formă precum litera T de tipar, ce va fi pusă pe tricou invers decât în mod normal, cu piciorul în sus. Aceasta va reprezenta blănița albă și pufoasă de pe pieptul hainei Moșului.

Pe marginea literei T tai onduleuri fără a ține cont de un șablon anume, nu e nevoie să fie simetrie, trebuie să pară ca și cum ar fi buclat. 




Pasul 2:

Taie din fetrul negru o bandă lungă pentru a face cureaua. Această bandă o faci cât dorești de lată iar lungimea este nevoie să fie cât lățimea tricoului. În cazul în care se dorește a fi doar pe partea din față a tricoului.


Pasul 3:

Coși cele două elemente pe tricou. Eu am cusut la mașina de cusut dar fără nici o problemă ar putea fi cusute cu mâna.


Pasul 4:

Din fetrul negru decupezi 3 cercuri mici ce vor deveni nasturii hainei Moșului iar din fetrul galben un dreptunghi rotunjit la colțuri pentru a obține catarama centurii.



Pasul 5:

Pentru că nu am dorit să mai cos nasturii și catarama centurii, am folosit pistolul cu silicon pentru a lipi aceste elemente.
Mi s-a părut mai rapid în acest fel.
Catarama galbenă nu am lipit-o de tricou, ci de cureaua neagră din fetru, în caz că dorim să desfacem elementele cusute și să refolisim tricoul, să ne fie mult mai ușor să-l avem bun pentru o nouă personalizare.


Fesul a fost realizat de bunica dintr-o bucată de saten roșu, rătăcită prin cutia cu resturi de materiale, banda albă din fetru iar smotocelul e făcut din fir alb de lâniță.

Gata costumul tematic. 

Va fi tare simpatic Moșul meu cel tânăr! :)

La anul sigur nu o să-i mai fie potrivit acest tricou așa că după sezonul acesta al sărbătorilor de iarnă cred că-i vom desface cele două cusături făcute pe bucățile de fetru și îl vom personaliza altfel.

Sărbători Fericite alături de cei dragă să aveți!



Comentarii